miercuri, 26 mai 2010

Dying of the Light


















Dying of the Light este prima nuvelă a lui George R.R. Martin, apărută în 1977, tratând o serie de subiecte precum dragostea, tradiția, onoarea și efemeritatea lor.

Dirk t'Larien este chemat pe planeta Worlorn de către fosta lui iubită, de care se despărțise în urmă cu șapte ani, și răspunde la această chemare deoarece încă speră la o re-împăcare. Din nefericire descoperă faptul că ea este acum nevasta unui nobil de pe planeta Kavalar, planetă cu tradiții bine înrădăcinate și cu o societate în care femeile nu au drepturi, iar într-un mariaj sunt trei membri, doi bărbați ce împărtășesc o frăție de sânge și o femeie.

Astfel Dirk trebuie să decidă dacă să încerce să o salveze pe Gwen din acest mariaj, în același timp evitând să devină prada altor nativi ai planetei Kavalar care sunt pe Worlorn numai pentru un singur scop: vânarea ființelor animale și a ființelor umane care nu sunt considerate de ei oameni adevărați.

Dying of the Light are loc în același univers ca și Peregrinările lui Tuf și alte povestiri sau cărți ale lui Martin, demonstrând că nu trebuie neapărat ca fiecare carte/nuvelă/povestire scurtă trebuie să aibă loc în alt univers. Același lucru au făcut și alți scriitori, faimoși sau nu, cel mai bun exemplu fiind Isaac Asimov, o mare majoritate a scrierilor sale SF având loc în același univers dar în epoci diferite.

Pentru fanii lui George R.R. Marting această carte este un must-read, dar nu ar trebui ignorată de nici un fan SF.

joi, 20 mai 2010

Firstborn















Firstborn este a treia carte din trilogia Odiseea Timpului scrisă de Arthur C. Clarke și Stephen Baxter (trilogie impusă de moartea lui Clarke în 2008), unde bătălia între rasa umană și rasa extraterestră denumită Firstborn continuă, miza acum fiind planeta Pământ în sine.

Bisesa Dutt se trezește din criogenie după 19 ani pentru a fi luată pe sus de fiica sa și antrenată într-o cursă de evadare de pe Pământ și de autorități, pentru a ajunge cu orice preț pe Marte. Autoritățile o caută deoarece au descoperit un obiect în spațiu îndreptându-se spre Pământ, desemnând-ul un obiect ostil, și pe bună dreptate.

Obiectul în cauză este o bombă cuantică, cu scopul de a permite planetei țintă de a reproduce Big Bang-ul la scară planetară, semn că the Firstborn s-au cam săturat de subtilități și au trecut la mijloace mai dure de exterminare a rasei umane. Totodată aflăm la un moment dat că din păcate rasa umană nu este "privilegiată" de către Firstborn, ei fiind cauza exterminării multor rase din univers, inclusiv marțienii.

Astfel Bisesa se întoarce pe Mir, pentru a încerca să ia legătura cu marțienii, împreună cu Thomas Edison, pentru a slava Pământul (dacă îl criogenizau pe Bruce Willis sau pe Richard Dean Anderson stătea și ea liniștită dar asta e).

Finalul îl veți afla dacă citiți cartea, vă urez lectură plăcută!

marți, 11 mai 2010

Îngerul Păzitor














După două tentative nereușite de a începe această carte zădărnicite de sosirea altor două cărți mult așteptate, a treia oară a fost cu noroc și am reușit să citesc Îngerul Păzitor al lui George Lazăr.

Cartea treatează un subiect aproape omniprezent în literatură și media, dar nu există nici o șansă să apară cineva să susțină că această carte plagiază altă carte (deși dacă va ajunge vreodată să fie ecranizată și va avea succesul filmului Avatar vor apărea unii la sigur).

Ian Bolden este un om bogat, de succes și destul de fericit, în concluzie nu se așteaptă să primească un plic negru care îi anunță moartea sa peste 3 zile. Moarte care este evitată cu ajutorul celor care îi trimiseseră plicul, o agenție secretă specializată în protecția și menținerea în viață a unor oameni selectați (oameni extrem de bogați care își pot permite onorariile exuberante ale agenției).

Astfel Ian se trezește în situația de a prins într-o capcană existențială: ce este mai puternică, dorința de a trăi normal, în voia sorții și a norocului, sau de a trăi cât mai mult?

vineri, 7 mai 2010

Gashkademia de Folk 07 mai 2010







Sunt unul din norocoșii care au asistat în seara aceasta la concertul Gashkademiei de Folk de la Casa de Cultură a Studenților din București, unde ne-au încântat Marius Matache aka Make, Daniel Iancu, Ovidiu Mihăilescu, Puiu Crețu, Dan Caramihai și Teddy Tudoroiu.

Nu pot să descriu prea bine frumusețea întreagă a spectacolului acum, așa că las pozele și filmulețele(care din păcate au pierdut ceva din calitate pentru a putea fi uploadate pe youtube în timp util) să redea o parte din atmosferă și să inspire celor ce nu au fost în sală un regret, cât de mic ar fi el.


From Gashkademia de Folk 7 mai 2010
From Gashkademia de Folk 7 mai 2010

From Gashkademia de Folk 7 mai 2010

From Gashkademia de Folk 7 mai 2010

From Gashkademia de Folk 7 mai 2010

From Gashkademia de Folk 7 mai 2010

From Gashkademia de Folk 7 mai 2010

From Gashkademia de Folk 7 mai 2010

From Gashkademia de Folk 7 mai 2010

From Gashkademia de Folk 7 mai 2010

From Gashkademia de Folk 7 mai 2010









joi, 6 mai 2010

Peter and Max

















Devoratorul de cărți s-a întors !!!

Am reușit să revin la un ritm de citit mai "normal" (4 cărți într-o săptămână), sper să reușesc să mențin acest ritm.

Peter și Max este prima operă de tip proză a lui Bill Willingham, geniul creator al universului Fables, despre care am mai scris în trecut. Ea tratează aventurile familiei Piper de-a lungul timpului și multiple lumi, eroul fiind Peter, mezinul familiei Piper, fratele renumitului Flautist din Hamelin, Max Piper, din păcate Max fiind și eroul negativ.

Peter "câștigă" dușmănia fratelui său fără intenție, primind de la tatăl său comoara cea mai de preț a familiei, flautul Frost, un flaut cu puteri magice care pot fi folosite doar de 3 ori de cel care îl deține, aceste puteri reputând fi folosite iar de 3 ori de alt posesor cu condiția să fie din aceeași familie, înstrăinarea lui ducând la atragerea unui blestem asupra întregii familii până la sfârșitul timpului.

Max este plin de gelozie și de ură față de fratele său, ură care crește în timp și îl transformă într-un monstru fără remușcări, reușind să găsească un alt flaut fermecat cu puteri superioare lui Frost, dar care nu are totuși abilitatea de a îl găsi pe Peter.

Cei ce au avut norocul de a citi Fables până acum vor fi re-încântați de a afla încă o parte din istoria Fables și a găsi personaje vechi și noi, precum și un epilog în stil bandă desenată, iar cititorii noi sunt sigur că vor savura cu plăcere cartea și vor fi curioși de a afla mai multe despre universul Fables.

miercuri, 5 mai 2010

The Lost Fleet - Victorious




















În sfârșit după 6 luni de așteptare am reușit să citesc și ultima carte din seria The Lost Fleet, o serie extraordinară care își merită loc de cinste în cărțile SF gen militar.

Ca o mică notă hazlie, cu ocazia venirii acestei cărți am început să cred că Ingerul Păzitor al lui George Lazăr din editura Millenium are un mic blestem, este a 2-a oară când trebuie să încep să o citesc și o amân pentru a citi o carte așteptată cu nerăbdare abia venită (prima dată fiind amânată din cauza antologiei Warriors).

John Geary a reușit să aducă flota sa înapoi în spațiul Alianței, deși cu pierderi însemnate de nave și vieți, lucru crezut imposibil de oricine care face parte din flotă.

Numai că acum Geary trebuie să evite arestarea sa de către guvernul Alianței, după care să convingă guvernul de a îl lăsa la conducerea flotei pentru a putea încheia războiul cu Lumile Sindicale și a afla misterul rasei extraterestre ce amenință întreaga rasă umană. Lucruri care par mai simple decât să înțeleagă comportamentul femeii de care e îndrăgostit, din păcate ea fiind subordonata lui (aceeași situație ca O'Neill și Carter din SG-1).
Singura șansă de a fi împreună cu femeia vieții sale este de a termina războiul pentru a putea părăsi funcția de comandant al Flotei cu conștiința curată de a nu fi lăsat baltă Alianța și oamenii ei.

Astfel Black Jack Geary se întoarce în sistemul solar unde a început misiunea sa cea mai dificilă, de data asta el având puterea superioară, hotărât să nu eșueze.

Am recomandat deja seria tuturor amatorilor de SF militar (și nu numai), și voi continua să fac acest lucru până când voi uita de ea (NOT GONNA HAPPEND!!!).

Vestea bună este că autorul are deja semnate contracte pentru 2 mini-continuări, una tratând acțiunile viitoare ale lui Geary privind rasa extraterestră, iar a doua acțiunea dintr-un sistem solar din fostul teriroriu al Lumilor Sindicale.

Seria Odiseea Timpului













Am citit primele 2 cărți din seria Odiseea Timpului (trilogie de fapt), scrisă de Arthur C. Clarke și Stephen Baxter, mai mult în tren, înspre și intorcându-mă de la mare (am fost și eu la mare de 1 mai pentru prima dată).

Cărțile le-am găsit la librăria Anthony Frost din București, și nu regret deloc achiziționarea lor, a treia fiind deja în drum spre mine de la thebookdepository.co.uk.

Prima carte tratează situația unor oameni din diferite epoci de pe Pământ care se trezesc transportați în timp și spațiu pe o planetă formată din bucăți ale Pământului din acele epoci. O bucată din Asia din perioada mongolilor lui Genghis Han, vecină cu regiunea turnului Babel, o regiune din epoca glaciară, o zonă din 1885, inclusiv un fort britanic, echipajul unui elicopter al Națiunilor Unite din anul 2037, echipajul unei navete Soyuz aflată în tranzit între Lună și Pământ, precum și alții, inclusiv Alexandru cel Mare, Ruyard Kipling, etc.

Acești oameni reușesc să se reunească în mai multe tabere, și încearcă să ajungă la turnul Babel, unde speră să rezolve misterul discontinutății în timp care i-a exilat pe planeta redenumită Mir de către ei.

A doua carte continuă acțiunea din anul 2037 cu unul din personajele primei cărți, care a reușit să se întoarcă pe Pământ, numai pentru a afla că în 5 ani planeta va fi lovită de o furtună electromagnetică cauzată de Soare care va extermina omenirea complet, și sunt motive să se creadă că aceste evenimente au fost cauzate de cei care au declanșat discontinuitatea din prima carte. Totuși omenirea nu se dă bătută și începe construirea unui scut spațial protector.

Aștept cu nerăbdare a treia carte (Firstborn) pentru a afla misterele rasei extraterestre care a pus gând rău omenirii și cine va câștiga bătălia între această rasă și omenire.

luni, 3 mai 2010

Warriors

















Antologia Warriors editată de George R.R. Martin și Gardner Dozois a ajuns în mâinile mele cam acum o lună, și datorită unui program extrem de încărcat în luna aprilie am reușit să o termin de-abia joi seara. Din fericire fiind o antologie și nu un roman am putut să o citesc încetul cu încetul fără să trebuiască să îmi aduc aminte totul de la capăt de fiecare dată când o deschideam.

Warriors este și prima carte care o încep să o citesc cu sfârșitul. Motivul principal pentru aceasta și de asemenea cel pentru care am cumpărat cartea este cea de-a treia povestire a lui Ser Duncan și Egg, din universul Song of Ice and Fire, care este poziționată ultima din carte. Totuși acest lucru nu înseamnă că restul povestirilor sunt mai neînsemnate, fiecare este extraordinară în felul ei.

Lista autorilor este una cu nume importante din SF-ul mondial: David Ball, Peter S. Beagle, Lawrence Block, Gardner Dozois, Diana Gabaldon, Joe Haldeman, David Weber, Robin Hobb, Cecelia Holland, Joe R. Lansdale, David Morrell, Naomi Novik, James Rollins, Steven Saylor, Robert Silverberg, S.M. Stirling, Carrie Vaughn, Howard Waldrop, Tad Williams.

Avem povestiri cu războinici din timpuri trecute, soldați din războaie de pe Pământ și de pe alte planete, femei și bărbați, fiecare la o răscruce în viața lui, cu deciziile și consecințele sale.

Antologia Warriors este o carte ce nu trebuie ratată de pasionații SF din România, fie că va fi tradusă sau nu.