sâmbătă, 16 aprilie 2011

Game of Thrones - George R.R. Martin





Cartea Game of Thrones este prima din faimoasa serie Song of Ice and Fire a lui Martin, carte citită de mine în română acum 3 ani, și am vrut să o recitesc acum din motivul că maine seara este premiera ecranizării sale de către HBO, in strânsă colaborare cu autorul, un serial care promite a fi unul dintre cele mai bune seriale fantasy, mai ales prin respectarea cea mai fidel posibilă a cărții/cărților. Actorii au fost aleși toți foarte riguros și mulți dintre fani sunt mulțumiti de ei din ce s-a văzut până acum în numeroasele interviuri, preview-uri și teasere.

Am recitit cartea, acum în engleză, deci și textul original, pentru a îmi reaminti amănuntele care le uitasem în acești 3 ani, pentru a putea vedea cel mai bine cât au reușit să prindă în serial cartea. Deși am avut cartea imprumutată unui prieten pentru a îl introduce, cu succes deplin, în mulțimea fanilor seriei, am reușit să o termin azi, după cum speram, înainte de începutul serialului.

Pentru cei din România care au HBO, în caz că nu știu, primul episod va fi luni 18 aprilie de la ora 22.00.

Winter is coming!

Un comentariu:

Andrei Colonescu spunea...

Inca putin si o termin pe a doua :D