Sirenele de pe Titan este a doilea roman al lui Kurt Vonnegut, publicat în 1959, în care se împletește foarte bine umorul și SF-ul.
Winston Niles Rumfoord este un foarte bogat care și-a construit o navă spațială, și care a plecat spre Marte, dar a rămas blocat într-un fenomen spațial denumit chrono-synclastic infundibulum, în principiu o buclă temporală și spațială în care ești la curent cu tot ce se întâmplă în prezent, trecut și viitor. El poate să se manifeste pe anumite planete în momentul când ele se intersectează cu spirala fenomenului spațial. Astfel el se poate manifesta și pe Pâmânt, unde comunică cu nevasta și cu majordomul lui, influențând viața nevestei și a omului cel mai norocos de pe Pământ, Malachi Constant.
Astfel Malachi Constant se trezește plimbat fără voia lui expresă prin sistemul solar, de pe Pământ pe Marte, apoi pe Mercur, inapoi pe Pământ, Titan și în final iar pe Pământ, cu aventuri ciudate și tragice, și un final posibil fericit.
Stilul se aseamănă cu Ghidul Autostopistului Galactic, și presupun ca Vonnegut a fost o influență asupra lui Douglas Adams, deși Douglas Adams a reușit să fie mult mai umoristic în Ghid.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu